ViladeriDent.ro

ViladeriDent.ro Sunt medic dentist Carmen Viladeri și vreau să particip la schimbarea vieții tale în bine, ajutându-te să poți avea un zâmbet frumos și sănătos!

Cabinet Stomatologic

www.viladerident.ro

FATETE I ALBIRE I TRATAMENTE CANAL I BIJUTERII DENTARE I IMPLANTOLOGIE I COROANE I PROTEZE I DETARTRAJ I PERIAJ I TRATAMENT ORTODONTIC GUTIERE Absolventă a Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, București, promoția 2013, am ales după absolvirea studiilor să călătoresc în Germania, cu gândul să încerc

să mă specializez în implantologie. Cum viață ne schimbă uneori planurile, am rămas acolo pentru aproape nouă ani, timp în care în urma masterului absolvit am obținut titlul de „Master of Science în Implantologie și Chirurgie Orală”, în paralel lucrând la diferite clinici dentare din zona Renaniei de Nord-Westfalia. Cu ajutorul experienței dobândite de-a lungul anilor, am obținut postul de medic șef al unei clinici dentare, având în subordine o întreagă echipă pe care am coordonat-o cu succes.

În urma pandemiei, am hotărât să mă întorc acasă, în România, pentru a fii din nou aproape de familie și astfel a luat contur visul de a înființa aici un cabinet dentar.

Azi, de ziua internațională a sindromului Down, hai să acceptăm oamenii și să le oferim iubire indiferent de diversitate...
21/03/2024

Azi, de ziua internațională a sindromului Down, hai să acceptăm oamenii și să le oferim iubire indiferent de diversitatea lor! La mulți ani oameni minunați!

09/03/2024

Storytime! Cum am ajuns sa dau la stomatologie?

Nu-ți fie frică să zâmbești! La VILADERI DENT, detartrajul este ca un party pentru dinții tăi - muzică bună și o curățar...
06/03/2024

Nu-ți fie frică să zâmbești! La VILADERI DENT, detartrajul este ca un party pentru dinții tăi - muzică bună și o curățare perfectă garantată! Hai să-ți faci dinții să strălucească și să-i încântăm pe toți cu un zâmbet fermecător!
www.viladerident.ro

Dinții tai sunt strâmbi? Ai nevoie de un aparat dentar ortodontic! Aparat dentar ortodontic invizibil, elegant, pe care ...
24/02/2024

Dinții tai sunt strâmbi? Ai nevoie de un aparat dentar ortodontic! Aparat dentar ortodontic invizibil, elegant, pe care sa nu îl observe nimeni?Atunci vorbim despre Invisalign!
Vrei mai multe detalii? Fa o programare la www.viladerident.ro

18/02/2024

Zâmbet demn de zeița frumuseții? Fă programare la www.viladerident.ro

Send a message to learn more

Sănătatea orală este strâns legată de sănătatea generală. Iată ce poți face pentru a preveni astfel de probleme:www.vila...
10/02/2024

Sănătatea orală este strâns legată de sănătatea generală. Iată ce poți face pentru a preveni astfel de probleme:
www.viladerident.ro

05/02/2024
Tu știi în ce ordine apar în mod normal dințișorii bebelușului tău?
24/01/2024

Tu știi în ce ordine apar în mod normal dințișorii bebelușului tău?

Watch, follow, and discover more trending content.

Address

Calea Rahovei 266/268
Bucureşti Sectorul 5
050912

Opening Hours

Monday 09:00 - 13:00
14:00 - 19:00
Tuesday 09:00 - 13:00
14:00 - 19:00
Wednesday 09:00 - 13:00
14:00 - 19:00
Thursday 09:00 - 13:00
14:00 - 19:00
Friday 08:00 - 12:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when ViladeriDent.ro posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to ViladeriDent.ro:

Share