14/10/2026
Despre sănătate, iubire și frumusețea de a îmbătrâni împreună. ❤️
Poate ca nu putem ori timpul dar putem alege cm trecem prin el: cu grijă, cu blândețe și cu cineva drag alături.❤️
Ieri, în sala de așteptare a cabinetului, am avut parte de un moment care mi-a rămas în suflet.
Un domn în vârstă venise însoțit de soția dumnealui. Îi văd mereu împreună. Sunt un cuplu discret, cald, iar el, cu o blândețe aparte, mi-a spus la un moment dat:
„Are mare grijă de mine, iar eu o ascult. Nu vreau să o supăr niciodată.”
Puțin mai târziu, a sosit un alt pacient, foarte în vârstă, însoțit de fiul său.
Patru oameni, două generații de iubire, s-au întâlnit în sala de așteptare. Și, aproape firesc, au început să vorbească. Au descoperit repede subiecte comune, și-au împărtășit amintiri și gânduri, au zâmbit și au râs împreună, cu o bucurie simplă și sinceră.
I-am privit și m-am gândit cât de frumos este să poți îmbătrâni având pe cineva alături. Să ai grijă de celălalt, să-l asculți, să-i fii aproape. Să existe cineva care te însoțește la medic, dar și cineva care îți face zilele mai senine.
Ca medic, vorbesc adesea despre sănătate. Despre prevenție, despre controale regulate și despre importanța de a avea grijă de noi înșine.
Dar sănătatea nu înseamnă doar ceea ce facem pentru propriul corp. Înseamnă și felul în care avem grijă unii de alții.
Înseamnă să observăm când cineva are nevoie de ajutor, să avem răbdare, să ascultăm fără grabă, să fim prezenți. Să nu uităm că, dincolo de fiecare pacient, există un om, o poveste și, de multe ori, cineva care îl iubește și îi poartă de grijă.
Poate că una dintre cele mai frumoase forme de sănătate este să nu fim singuri în drumul vieții.
Iar una dintre cele mai frumoase forme de iubire este să îmbătrânim având grijă unul de celălalt.
Ieri, în sala mea de așteptare, am văzut un tablou simplu și minunat despre viață.
Un tablou despre iubire, respect, grijă și bucuria de a fi împreună.
Și mi-am reamintit că, uneori, cele mai importante lecții nu se află în cărți și nici în cabinetele medicale.
Ci în oamenii pe care avem privilegiul să-i întâlnim. ❤️